Comitetul interministerial pentru energie a decis noile măsuri de sprijin pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, acestea urmând să fie aplicate pe o perioadă de un an, a declarat, joi, premierul Nicolae Ciucă.
- Publicitate -
"Am decis noile măsuri pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor garanta predictibilitatea şi stabilitatea de care cetăţenii şi mediul de afaceri au nevoie. Astfel, la electricitate pentru clienţii casnici am stabilit următoarele: introducerea unui tarif social de 0,68 lei/kw cu TVA inclus pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kw. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum", a precizat Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria.
Potrivit Digi24 premierul a adăugat că alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 şi 300 de kwh vor beneficia de un tarif de 0,80 lei/kwh cu TVA inclus.
"Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei", a explicat premierul.
Potrivit acestuia, pentru clienţii noncasnici - IMM-uri, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri, precum şi alte astfel de instituţii - va fi un tarif unic de un leu/kwh, cu TVA inclus.
"Impactul estimat pentru măsurile de sprijin al acestor categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde de lei", a precizat Ciucă.