Duminică, 07 Iunie 2026

Ciucă: "Există analize şi studii ce se derulează în grupul de lucru de la Ministerul Finanţelor"

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 20 Mai 2022 129 1 min citire
Ciucă: "Există analize şi studii ce se derulează în grupul de lucru de la Ministerul Finanţelor"
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că deocamdată nu se discută despre impozitul progresiv, el afirmând că nu există în momentul de faţă o altă formulă de impozitare, ci sunt analize şi studii care se derulează în grupul de lucru înfiinţat la nivelul Ministerului Finanţelor.
Nu se discută despre impozitul progresiv, nu există în momentul de faţă o altă formulă de impozitare, ci există analize şi studii care se derulează în grupul de lucru înfiinţat la nivelul Ministerului Finanţelor. Odată ce vor finaliza aceste măsuri de optimizare fiscală, vom trece să avem etapele de consultare cu instituţiile de specialitate, cu mediul academic, cu mediul de business, cu mediul asociativ, astfel încât în final să avem o decizie care să vină să sprijine tot ceea ce înseamnă atât colectarea banilor la bugetul de stat, cât şi sprijinul pe care trebuie să continuăm să-l acordăm mediului de afaceri, pentru că, doresc să subliniem, această creştere economică înregistrată pe primul trimestru se datorează în mare măsură dialogului pe care l-am avut cu mediul de afaceri, dialogului pe care l-am avut cu instituţiile de specialitate şi, de asemenea, dialogului pe care l-am avut cu investitorii români şi străini şi încrederii pe care am reuşit să o dăm până acum că avem proiecte concrete, că avem predictibilitate şi stabilitate în acest domeniu", a spus Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă susţinută alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, de europarlamentarul Daniel Buda şi de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Taguri
Articolul anterior Primăria din România care îi scutește pe locuitori de drumuri și cozi. Soluția modernă găsită de autorități
Articolul următor Măsuri privind managementul traficului feroviar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei