Luni, 08 Iunie 2026

Ciucă: "România nu are de ce să își facă probleme în privința produselor necesare vieții de zi cu zi"

de Mircea GHIȚĂ Joi, 17 Martie 2022 139 < 1 min citire
Ciucă: "România nu are de ce să își facă probleme în privința produselor necesare vieții de zi cu zi"
Premierul Nicolae Ciucă spune că România nu are de ce să-şi facă probleme în ceea ce priveşte produsele necesare vieţii de zi cu zi. El a adăugat că Guvernul pregăteşte noi măsuri pentru plafonarea preţurilor la electricitate și gaze naturale pentru un an.
Întrebat, în timpul unei vizite la Isaccea, despre creșterile de prețuri la anumite produse din ultima vreme, premierul a spus: „Am asistat la un astfel de episod, când costul carburantului a depășit orice limită, din păcate. Am fost nevoiţi să luăm măsuri în acest sens și să ne folosim de instituțiile statului care pot să intervină și să regleze orice tentativă de acest fel".
În ceea ce privește scumpirile, vreau să subliniez încă o dată: pe masa de lucru a Guvernului se pregătește, este în proces de finalizare Ordonanța de Urgență prin care asigurăm plafonarea prețului la energie electrică și gaze, pe un an de zile. De asemenea, vrem ca, prin această măsură, să asigurăm un preț la energie și la gaze pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru sectorul alimentar, astfel încât prețurile să poată fi oarecum menținute la un nivel redus și din această perspectivă", a mai adăugat premierul. 
Taguri
Articolul anterior Peste 1.400 de blocuri vor fi reabilitate cu finanțare europeană
Articolul următor Companiile de navigație se feresc să transporte petrol și gaze rusești

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei