În cadrul ședinței CJC de astăzi, unul dintre cele mai importante proiecte aprobate vizează infrastructura rutieră județeană. Astfel, Consiliul Județean Constanța a aprobat Programul de lucrări pentru drumuri și poduri aferent anului 2026, cu o valoare totală de 63,6 milioane lei, finanțată din bugetul județean.
- Publicitate -
Programul prevede lucrări de întreținere și reparații curente, realizarea de covoare bituminoase pe aproximativ 63,8 kilometri de drum județean, intervenții pentru siguranța circulației, consolidări de acostamente, întreținerea podurilor și podețelor, precum și eliminarea punctelor periculoase de pe rețeaua rutieră. Prin aceste investiții, administrația județeană urmărește creșterea siguranței rutiere, prevenirea degradării accelerate a infrastructurii și asigurarea continuității serviciilor publice.
Tot în domeniul infrastructurii a fost aprobată constituirea dreptului de uz și servitute, cu titlu gratuit, în favoarea companiei Rețele Electrice România S.A., pentru realizarea unor lucrări de extindere a rețelei electrice și alimentare cu energie electrică a unor locuințe unifamiliale din orașul Eforie. Suprafața afectată este de 14 mp teren aflat în proprietatea publică a județului.