Consiliul Județean Constanța continuă investițiile în infrastructura sanitară, pentru servicii medicale mai sigure și mai bune pentru cetățeni.
- Publicitate -
Concret, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a anunțat că încep lucrările de intervenție la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Dispensarul TBC Constanța, pentru a aduce unitatea medicală la standardele legale de securitate la incendiu.
El a mai precizat că, astăzi, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor necesare pentru obținerea avizului ISU la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Dispensarul TBC Constanța.
Investiția, în valoare de 2,6 milioane de lei, va fi realizată de asocierea PAG BUILDING EXPERT SRL și partenerii săi, iar lucrările sunt programate să dureze șase luni.
„Siguranța pacienților și a personalului medical este o prioritate pentru mine. Demararea acestor lucrări reprezintă un pas concret pentru aducerea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța la standardele legale de securitate la incendiu și pentru asigurarea unui act medical desfășurat în condiții optime", a declarat Florin Mitroi.
Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu al Consiliului Județean Constanța de modernizare a infrastructurii sanitare și de îmbunătățire a calității serviciilor medicale oferite cetățenilor.