Duminică, 07 Iunie 2026

CJC investește peste 200 de milioane de lei pe DJ391 Mangalia–Albești–Negru Vodă

de Carmen MOCANU Miercuri, 28 Ianuarie 2026 305 1 min citire
CJC investește peste 200 de milioane de lei pe DJ391 Mangalia–Albești–Negru Vodă
Președintele Consiliul Județean Constanța, Florin Mitroi, a convocat Consiliul Județean în ședință ordinară pentru data de 29 ianuarie 2026, ora 10.00, aceasta urmând să se desfășoare în format fizic, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ.
Pe ordinea de zi a ședinței se află, printre altele, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici (faza SF/DALI) pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ391 – Tronsonul Mangalia – Albești – Negru Vodă".

Finanțare europeană prin Programul Regional Sud-Est

Potrivit documentelor supuse aprobării, finanțarea investiției va fi asigurată în cadrul Programul Regional Sud-Est 2021-2027, proiectul având ca scop modernizarea și reabilitarea drumurilor județene care asigură conectivitatea, directă sau indirectă, cu rețeaua TEN-T.

Valoare și detalii tehnice

Valoarea totală a obiectivului de investiții, inclusiv TVA, este de 200.845.335,10 lei, din care 129.012.516,36 lei reprezintă lucrările de construcții și montaj (C+M).
Proiectul vizează un tronson de drum județean cu o lungime de aproximativ 32 de kilometri, care va include:
  • realizarea a trei alveole pentru stații de transport public;
  • construirea a 3,158 km de trotuare noi;
  • amenajarea a 3,5 km de gard viu;
  • instalarea unei stații de încărcare pentru autobuze electrice.
Durata estimată de execuție a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere.

Importanța strategică a DJ391

Drumul județean DJ391 este amplasat în partea de sud a județului Constanța și asigură legătura dintre municipiul Mangalia, comuna Albești și orașul Negru Vodă.
Tronsonul oferă conexiune indirectă cu rețeaua TEN-T Core prin DN39, la Mangalia, și DN38, la Negru Vodă, cu Autostrada A4, în zona nodului Agigea–Lazu, precum și legătură directă cu rețeaua TEN-T propusă prin municipiul Mangalia.
Prin această investiție majoră, autoritățile județene urmăresc îmbunătățirea mobilității, creșterea siguranței rutiere și susținerea dezvoltării economice în sudul județului Constanța.
Taguri
Articolul anterior Orașul din România cu cea mai bună calitate a vieții
Articolul următor Mai multe localități din județul Constanța, afectate joi de lipsa curentului electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei