Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Claudiu Palaz, înfrânt de liberali în ședința CJC

de Carmen MOCANU Miercuri, 17 August 2016 285 < 1 min citire
Claudiu Palaz, înfrânt de liberali în ședința CJC
În cadrul ședinței de azi a Consiliului Județean Constanța, pe ordinea de zi s-a aflat proiectul de hotărâre privind exprimarea acordului pentru preluarea unui bun imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în administrarea CJC. 
Practic, este vorba despre preluarea Palatului Copiilor sau "Parcul Pionierilor" cum este cunoscut de constănțeni, de către CJC, proiectul fiind inițiat de vicepreședintele CJC Claudiu Palaz. 
Liberalii nu au fost de acord cu acest proiect și au votat împotrivă. Ei au argumentat că nu există bani la CJC pentru întreținerea acestuia, cu atât mai mult cu cât există alte obiective aflate în subordinea CJC care se află în paragină. În acest context, au dat drept exemplu Grădina de Vară Soveja. În consecință, deoarece proiectul vizează un obiectiv de patrimoniu - pentru ca proiectul să treacă era necesar să voteze două treimi din consilierii județeni, ceea ce nu s-a întâmplat. Concret, doar PSD și PMP au fost "pentru", în timp ce liberalii au votat împotriva.
Taguri
Articolul anterior Istoricul Virgil Coman, cetățean de onoare al Constanței
Articolul următor UPDATE - DOLIU ÎN LUMEA CULTURALĂ A CONSTANȚEI. A MURIT LA 47 ANI!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei