Claudiu Palaz vrea să îi facă o nouă plângere penală lui Nicușor Constantinescu

de Corina POPESCU Vineri, 08 Octombrie 2010 1672
Prefectura Constanța continuă verificările la nivelul administrațiilor locale, acțiunea de control fiind lansată de către prefectul Claudiu Palaz încă de la începutul primăverii în urma numeroaselor incidente și nereguli constatate în teritoriu. Claudiu Palaz a anunțat ieri, la finalul ședinței de fond funciar, că au fost finalizate deja câteva controale, probleme fiind identificate la primăriile din Bărăganu și Ion Corvin. Principala problemă cu care se confruntă Claudiu Palaz în relația cu primarii din județ este lipsa comunicării documentelor către Prefectura Constanța. "Sunt mulți dintre șefii instituțiilor locale, în frunte cu șeful Consiliului Județean Constanța, președintele Nicușor Constantinescu, care refuză să comunice actele către prefect", a subliniat Palaz. "Nu am vrut să spun până acum. Dar este bine să studieze și Legea 90 de organizare a Guvernului în care există un articol distinct și veți vedea că până acum a dezinformat cetățenii. Potrivit acestui articol, actele emise de consiliul județean și de către președinte se comunică prefectului. Am vrut să las acest lucru sperând că în al 12-lea ceas dânsul va veni cu acest argument și va înțelege că a greșit. Dar se pare că nu înțelege", a mai remarcat prefectul. El s-a arătat hotărât să îi facă o nouă plângere penală lui Nicușor Constantinescu dacă va refuza în continuare să comunice actele administrative către prefectură. Claudiu Palaz a adăugat că "actele nu au fost comunicate deloc" de la CJC, înregistrându-se întârzieri de ani buni. "Am făcut și reveniri și adrese, iar președintele CJC susține că nu are de ce să mi le comunice", a mai explicat Palaz. Din cauza întârzierii comunicării hotărârilor și documentelor administrative se produc încurcături și se creează blocaje și la nivelul celorlalte instituții, a menționat prefectul. "Prin faptul că nu se comunică actele, nu lași posibilitatea prefectului, care verifică legalitatea actelor emise de către autorități, și nici cetățeanului, să se apere în privința unui act administrativ", a încheiat Claudiu Palaz.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei