Coaliția de guvernare se reunește luni, începând cu ora 13:00, pentru a discuta despre bugetul de stat pe anul 2026, iar președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că în cazul în care nu se va ajunge la un consens, e posibil să mai fie o întâlnire pe acest subiect.
- Publicitate -
Grindeanu a fost întrebat ce se va întâmpla dacă nu se ajunge luni în coaliție la un consens în legătură cu bugetul și dacă acesta va fi trimis oricum la Parlament.
„Eu nu pot să-i spun ce să facă premierului. Noi putem să îi spunem cu ce nu suntem de acord, pot să spun că până la ora 13:00, în mod sigur, din ce am discutat și cu colegii mei, cei care s-au uitat pe buget, sunt lucruri pe care încă nu le avem clarificate, în plus față de cele trei puncte amintite de noi. Și poate va fi nevoie să mai avem o întâlnire în coaliție până se trimite spre Parlament sau până se adoptă în Guvern proiectul de buget", a spus Grindeanu la sediul central al PSD.
El a adăugat că PSD va hotărî duminică dacă va susține sau nu proiectul de buget și că este posibil să facă amendamente în Parlament.