Membrii comisiei de anchetă a Camerei Deputaților privind organizarea Zilei Tineretului vor continua astăzi audierile cu secretarii de stat din minister, subsecretarul de stat, precum și reprezentanții firmelor de consultanță și ai Media Pro, după ce miercuri lucrările au durat șapte ore.
- Publicitate -
De asemenea, președintele Comisiei, Alina Gorghiu (PNL) a anunțat că la lucrările comisiei de astăzi, de la ora 10.00, a mai fost invitat și jurnalistul Cătălin Tolontan, în calitate de inițiator al unor materiale de presă pe acest subiect.
În cursul zilei de ieri au fost prezenți la audieri fostul șef al Autorității Naționale de Tineret, Borbely Karoly, precum și fostul director de achiziții al MTS, Dan Toia, care a demisionat în 5 mai. De asemenea, între cei audiați s-au mai numărat directorul investiții și achiziții Marius Mărcuță, urmat de directorul economic, Paul Diaconu, și de Vladimir Ciobanu, de la Direcția juridică a MTS.