Concesionarea unor terenuri, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Medgidia

de Corina POPESCU Luni, 26 Aprilie 2010 763
Consilierii locali din Medgidia au fost convocați într-o ședință ordinară, programată pentru această seară, de la ora 18.00, având înscrise pe ordinea de zi cinci proiecte de hotărâre. Aleșii trebuie să aprobe, în primul rând, îndreptarea unor erori materiale constatate la hotărâri ale Consiliului Local cu implicații asupra documentației de urbanism cu denumirea PUZ-Parc industrial Medgidia. Apoi, aleșii se vor pronunța și asupra concesionării prin licitație publică a terenului ce aparține domeniului privat al municipiului Medgidia, în suprafață de 10.836 de metri pătrați, situat în Medgidia, str. Siloziului, nr. 113 A, precum și asupra concesionării prin licitație publică a două loturi de teren ce aparțin tot domeniului privat al municipiului, situate în Valea Dacilor, pentru construirea locuințe individuale. În plus, va fi supus votului și proiectul de hotărâre privind transmiterea din administrarea Consiliului Local Medgidia în administrarea Consiliului Județean Constanța a imobilului ce aparține domeniului public al municipiului Medgidia, în suprafață de 492.000 de metri pătrați, în vederea înființării unei pepiniere silvice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei