Organizația Femeilor Social-Democrate din municipiul Medgidia a organizat, recent, conferința pentru dare de seamă și alegeri, eveniment desfășurat într-un cadru solemn, care s-a bucurat de o prezență numeroasă.
- Publicitate -
În cadrul întâlnirii a fost prezentat bilanțul activității desfășurate, au fost conturate direcțiile de acțiune pentru perioada următoare și au fost aleasă noua structură de conducere.
În urma votului exprimat, funcția de președinte al OFSD Medgidia a fost încredințată Andreei Ungureanu.
Totodată, în cadrul evenimentului, au fost desemnate delegatele pentru Conferința județeană, în conformitate cu prevederile statutare.
La lucrările Conferinței au participat Mariana Gâju, președinta OFSD județul Constanța, Andreea Cozoș, președinta OFSD Eforie, Cristina Samoilă și Elisabeta Vreme, vicepreședinte OFSD Constanța, precum și primarul comunei Oltina, Ștefania Cealera, care au apreciat implicarea activă a unui număr mare de femei în viața organizației.