Reprezentanții Consiliului Local Medgidia s-au întrunit, recent, în ședință ordinară spre a dezbate și a vota mai multe proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. La final, toate proiectele au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise.
- Publicitate -
În consecință, aleșii au aprobat contul de încheiere al exercițiului bugetar al municipiului Medgidia, precum și al bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, a bugetului fondurilor externe nerambursabile, precum și a situațiilor financiare inclusiv anexele la acestea, pentru anul 2016. Structura bugetului local la încheierea exercițiului bugetar, întocmită în conformitate cu Ordinul nr. 2890/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2016, este următoarea: la venituri: prevederi bugetare definitive - 80.258.956 lei, încasări realizate - 63.847.238 lei iar la cheltuieli: - prevederi bugetare definitive - 80.316.496 lei, efectuate - 63.332.799 lei. Potrivit documentelor, la data de 31 decembrie 2016 a rămas un excedent bugetar în cuantum de 571.979,78 lei reprezentând suma excedentului bugetar înregistrat din anii precedenți și cel înregistrat în anul 2016. Plățile au fost efectuate în limita creditelor bugetare aprobate, pe destinații stabilite, respectându-se reglementările în vigoare.
De asemenea, în cadrul ședinței s-a aprobat modificarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Poliției Locale Medgidia. Astfel, Poliția Locală prevede un număr 84 de posturi însă, momentan, sunt ocupate doar 73.