Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Consilierii din Mangalia, chemați de Filimon la negocieri

de Alexandra BĂLAN Luni, 16 Ianuarie 2012 303 1 min citire
Mai noul viceprimar al Mangaliei, Constantin Filimon, a lansat o invitație către toți consilierii locali din Mangalia pentru o întâlnire ce va avea loc astăzi, la ora 13.00, în sala de ședințe a primăriei.
Potrivit comunicatului emis în acest sens de către administrația locală în acest sens, la întrevedere vor fi dezbătute două subiecte mari, la care se adaugă alte subteme. În primă fază, consilierii prezenți vor încerca să soluționeze problema privind activitatea administrației locale. Filimon propune identificarea și punerea în aplicare urgentă a soluțiilor privind furnizarea căldurii și apei calde către cetățeni, găsirea unor soluții urgente pentru terminarea lucrărilor începute la reabilitarea trotuarelor și deblocarea celorlalte proiecte începute. Tot la acest punct se vor purta discuții și se vor face propuneri în scris pentru elaborarea Bugetului local pentru anul 2012.
Oamenii lui Tusac vor sa-o dea la pace
Cea de-a doua tema ce va fi abordată în cadrul întrevederii de astăzi face apel la discuții pe probleme politice locale. Emițătorii comunicatului vor "găsirea de soluții amiabile, eventual chiar încheierea unui protocol la nivel local între toate formațiunile politice pentru rezolvarea principalelor probleme ale cetățenilor și ale urbei și deblocarea activităților administrației publice Mangalia". În cadrul întâlnirii se vor purta discuții și se vor face, din nou, propuneri în scris "pentru o mai bună colaborare între toate formațiunile politice în vederea creării unui climat de liniște în oraș, a confortului necesar cetățenilor". 
Taguri
Articolul anterior Calculează-ți singur TAXA DE POLUARE / Intră aici
Articolul următor Prostituate găsite la Matrimoniale, dezbrăcate și jefuite!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei