Reprezentanții AUR Constanța au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că astăzi, în ședința CJC, consilierii județeni AUR au votat toate proiectele care aduc îmbunătățiri concrete Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța și serviciilor sociale din județ.
- Publicitate -
Proiectele aprobate și susținute de grupul AUR sunt:
Extinderea și modernizarea Spitalului Județean pentru înființarea noii secții de Primiri Urgențe, a Ambulatoriului de Stomatologie, precum și a unui Centru de diagnostic și tratament pentru afecțiuni oncologice, neurologice și cardiologice.
Înființarea serviciului social „Cămin pentru persoane vârstnice”, necesar pentru sprijinirea seniorilor din județ.
Acordarea de stimulente financiare lunare pentru personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Județean Constanța, inclusiv pentru cabinetele de medicină dentară UPU–SMURD.
Aprobarea modificărilor liniilor de gardă ale Spitalului Clinic Județean, pentru o organizare mai eficientă a activității medicale.
Alte proiecte importante pentru județ, care contribuie la modernizarea și buna funcționare a instituțiilor publice.
„Consilierii județeni AUR rămân consecvenți în susținerea proiectelor care aduc beneficii reale constănțenilor, în special în domeniul sănătății și protecției sociale. Am fost aleși de constănțeni și ne exercităm mandatul în interesul tuturor locuitorilor județului, cu responsabilitate și respect față de comunitate", au transmis cei de la AUR Constanța.