Ședința extraordinară convocată ieri de către repre-zentanții PC, PD-L, PNL și PRM a fost amânată din cauza juriștilor mangalioți care sunt în concediu în această perioadă.
- Publicitate -
Liberalul Sorin Andrei a declarat încă dinaintea ședinței că grupul PNL nu se va prezenta întrucât nu poate avea asistență juridică. "Am aflat și eu, recent, că toți juriștii au intrat în concediu și nu avem susținere juridică. Așadar, cel mai probabil vom amâna ședința", a explicat el. De aceeași părere a fost și consilierul democrat-liberal Paul Foleanu care a anunțat ieri dimineață că nici grupul democrat-liberalilor nu se va prezenta la ședință.
Sorin Andrei a mărturisit că a avut o întâlnire și cu reprezentanții Primăriei, reprogramând ședința pentru săptămâna viitoare.
Liberalul a mai spus că, de data aceasta, ședința va fi una ordinară, convocatorul suferind unele modificări. Potrivit lui, stabilirea taxelor și impozitelor locale va reprezenta unul dintre proiectele care se vor adăuga celor inițiale.