Consilierii locali, convocaţi în şedinţă ordinară. Iată proiectele supuse votului

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 25 Iunie 2022 344
Miercuri, 29 iunie, de la ora 12, consilierii locali constănțeni sunt convocați la o nouă ședință, tot în sistem online, pentru votarea a peste 40 de proiecte de hotărâri.
Și pentru că acestea privesc viața constănțenilor, vă prezentăm în continuare hotărârile ce urmează să se supună dezbaterii și aprobării. Proiectul ordinii de zi se deschide cu rectificarea bugetului local pe anul 2022. Tot o rectificare a bugetului se supune la vot și la punctul 6, dar de venituri și cheltuieli petnru S.C. Confort Urban S.R.L. Constanța pe anul 2022. Urmată de aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului II al anului școlar 2021-2022 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat.
Vor mai fi dezbătute și votate: aprobarea documentaţiei tehnico–economice, faza de documentație de avizare a lucrărilor de intervenții aferente obiectivului de investiții ”Lucrări de intervenții și modernizare b-dul. Mamaia, pe sectorul cuprins între str. Soveja/Zorelelor și sensul giratoriu Pescărie intersecție cu Aleea Studenților”; aprobarea participării în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea managementului transportului de călători în Polul de Creștere Constanța prin implementarea unor facilități de informare călători – panouri informative, de aprobare a notei de fundamentare a investiției și a cheltuielilor legate de proiect“, precum și descrierea sumară a investiției; aprobarea proiectului ”Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța – Etapa III” și a cheltuielilor legate de proiect în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; aprobarea studiului de fezabilitate și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Îmbunătățirea mediului urban în zona Compozitori”; aprobarea documentației tehnico-economice, faza studiu de prefezabilitate ”Construire bazin olimpic în municipiul Constanța”; ”Reabilitare urbană a terenurilor situate în zona Aleea Lupeni din municipiul Constanța prin amenajarea de locuri de parcare și spații verzi”; avizarea Documentațiilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de sortare, tratare mecano-biologică și depozitare a deșeurilor municipale din județul Constanța în Zona 1 aferentă Proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Constanța” și acordarea unor mandate; aprobarea actului adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Constanta prin concesiune nr. 70717/09.05.2008, încheiat cu SC Polaris M Holding SRL; încetarea aplicabilității HCL nr. 43/2019 privind aprobarea programului social ”Să ajutăm împreună”; reorganizarea Direcției generale de asistență socială Constanța și aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare.
Două proiecte de hotărâri vizează societatea Termoficare Constanța SRL, alte patru se referă la soarta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, la care se adaugă aprobarea a 11 planuri urbanistice de detaliu ori prelungirea valabilității.
Se vor mai vota transmiterea unor imobile, aparținând domeniului public al municipiului Constanța, din administrarea R.A.E.D.P.P. Constanța în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu modificările și completările ulterioare, precum și atribuirea în folosință gratuită, pe perioada existenței construcției, Arhiepiscopiei Tomisului a terenului în suprafață de 1.100 mp situat în Constanța, str. Ștefăniță Vodă - Dionisie cel mic, în vederea edificării unui lăcaș de cult.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei