Consilierul local din Valu lui Traian Eldis Nasurla, în vârstă de 34 de ani, a dat cu subsemnatul la Poliție, după ce a agresat doi tineri din localitate în noaptea de joi spre vineri.
- Publicitate -
Polițiștii susțin că unul dintre cei doi tineri a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Mai mult, oamenii legii l-au îndrumat să se ducă la Medicina Legală pentru a-și scoate certificat medico-legal, deoarece traumatismele sunt destul de evidente. Tânărul agresat a declarat polițiștilor că trecea împreună cu un prieten pe strada unde locuiește Nasurla, moment în care acesta l-a tras în curte și l-a luat zdravăn la bătaie, în timp ce amicul său a scăpat doar cu un pumn.
La rândul lui, Eldis Nasurla a spus oamenilor legii că i-a prins pe cei doi în timp ce încercau să-i fure din curte două bannere electorale, motiv pentru care i-a altoit cum se cuvine pentru că i-au călcat proprietatea.
În consecință, polițiștii fac cercetări față de ambele părți pentru a stabili cum stau, de fapt, lucrurile. Drept urmare, Eldis Nasurla s-a ales cu dosar penal, el fiind cercetat pentru loviri și alte violențe. Totodată, cei doi tineri vor fi cercetați pentru furt și violare de domiciliu.
Consilierul PSD Eldis Nasurla nu se află la primul dosar penal. El a mai fost implicat în diverse scandaluri, dar a devenit cunoscut opiniei publice după ce, anul trecut, a tras cu pistolul prin Constanța, în Piața Tomis III, după ce s-a certat cu o femeie pe care o acuza că îi face concurență neloială chiar în fața magazinului său. De altfel, conform anchetatorilor, pentru această faptă, el a și fost condamnat la un de închisoare cu suspendare.