Pe parcursul anului, Consiliul Județean Constanța (CJC) a contribuit cu sume semnificative la bugetul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral, valoarea totală ridicându-se la aproximativ 1.000.000 de
- Publicitate -
lei.
În calitate de membru fondator al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului - Litoral, CJC și-a exprimat intenția de a contribui la veniturile asociației. În conformitate cu prevederile Statutului Asociației, veniturile asociației provin din cotizațiile și contribuțiile membrilor asociației.
Asociația a fost înființată în mai 2007, având drept scop "dezvoltarea durabilă și promovarea turismului din județele Constanța și Tulcea, în totalitatea multiplelor sale forme, atât în țară, cât și în străinătate, precum și acordarea suportului necesar pentru elaborarea și implementarea strategiilor naționale, regionale și locale de dezvoltare a turismului dobro-gean și se constituie într-un parteneriat public-privat".
Astfel, în luna septembrie, consilierii județeni aprobau alocarea sumei de 67.500 de lei Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral în vederea școlarizării unor tineri din mediul rural. Așa cum se precizează și în expunerea de motive, mai mulți tineri din mediul rural urma să fie școlarizați în vederea formării lor ca profesioniști ce pot asigura servicii de calitate în sistemul turistic românesc.
Mai târziu, pe 18 decembrie, Consiliul Județean Constanța era de acord să dăruiască suma de 900.000 de lei pentru promovarea turismului în județ.
În 2008, "în vederea dezvoltării durabile și promovării turismului din județul Constanța", CJC a alocat aceleiași asociații suma maximă de 240.000 de euro. În schimb, în 2007, Consiliul a participat numai cu 25.000 de lei la veniturile asociației pentru organizarea Bursei de Turism Litoral.
Tulcea cotizează cu 6.500 de lei
Consiliul Județean Tulcea a decis, la rândul său, să adere și el la Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului - Litoral în aprilie 2009. În ședința din 29.04.2009, aleșii din Tulcea au mai aprobat și plata sumei de 1.500 de lei, reprezentând taxa de înscriere, și suma de 6.500 de lei, cotizația anuală.