Duminică, 07 Iunie 2026

Consiliul Local Comana supune spre aprobare taxele și impozitele pentru 2009

de Corina POPESCU Marţi, 28 Octombrie 2008 474 < 1 min citire
Odată cu celebrarea hramului Bisericii din Comana, locuitorii comunei au săr-bătorit duminică și "Ziua Comunei". Primarul Ion Adam a declarat că oamenii au participat la spectacolul muzical-folcloric pregătit de către administrația locală.
Întrebat de proiectele administrative pe care vrea să le susțină, Adam a menționat că i-a convocat pe consilieri într-o nouă ședință ordinară ce va avea loc joi unde vor dezbate o serie de măsuri ce se impun pentru rezolvarea problemelor locale.
Potrivit lui Adam, pe ordinea de zi au fost incluse mai multe proiecte de ho-tărâre printre care și cel care vizează reabilitarea drumului care face legătura între Comana și General Scărișoreanu (comuna Amzacea).
Totodată, consilierii își vor exprima votul și pentru rectificarea bugetului. Adam susține că măsura se impune în vederea construirii unor podețe, in-vestiție ce ar putea ajunge la 70.000 lei. Mai mult, consilierii urmează să se pronunțe și în privința taxelor și impozitelor pentru 2009. O altă măsură pe care administrația locală intenționează să o concretizeze este anularea taxei de pășunat.
Articolul anterior Romania pumped little money in labor market strategies in 2006, compared to EU countries
Articolul următor Cristian Brănescu: "Trebuie să ne vedem lungul nasului"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei