Procesul privind dizolvarea Consiliului Local, intentat de către primarul Mihai Claudiu Tusac, ar putea fi judecat de către o altă instanță din țară.
- Publicitate -
La prima înfățișare, care a avut loc vineri, instanța de contencios administrativ a Tribunalului Constanța a hotărât ca dosarul să fie transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție București, pentru soluționarea cererii de strămutare, formulate de către consilieri.
Potrivit consilierului democrat-liberal Paul Foleanu, pe 2 aprilie, instanța supremă în ierarhia instanțelor judecătorești din România se va pronunța în cazul strămutării dosarului la o altă instanță de grad similar din România.
Foleanu a ținut să precizeze că judecarea acestui proces riscă să se prelungească până la 8-10 luni, municipiul Mangalia continuând să fie într-un blocaj administrativ.