Duminică, 07 Iunie 2026

Consultări la Cotroceni pe tema Acordului European

de Alexandra BĂLAN Miercuri, 14 Decembrie 2011 1085 1 min citire
Formațiunile politice parlamentare sunt așteptate, astăzi, la Palatul Cotroceni pentru consultări cu președintele Traian Băsescu pe tema implementării în plan național a prevederilor Acordului european de guvernanță fiscală cu privire la care liderii UE s-au pus de acord, la sfârșitul săptămânii trecute, în Consiliul European de iarnă de la Bruxelles.
Președintele Băsescu a trimis luni, o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la Palatul Cotroceni pentru astăzi, ora 15.00.
"Le-am invitat (partidele parlamentare - n.r.), (...) dar invitația este pentru miercuri (n.r. - astăzi) pe această temă (concluziile Consiliului European de iarnă - n.r.). Sper ca Guvernul, Parlamentul, cei din Comisia de politică externă a Parlamentului să aibă dezbateri peste tot. Eu însumi voi participa pentru a susține necesitatea aderării la acest acord, dar ar fi prea puțin, nu aș putea să acopăr tot necesarul de dezbateri. Va trebui un efort al întregii clase politice", a spus duminica trecută Traian Băsescu, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni.
Șeful statului precizase vineri, la Bruxelles, că la sfârșitul lunii martie cel mai târziu va trebui să se semneze Acordul de către statele UE care doresc să fie parte din acesta, arătând că Acordul prevede necesitatea unor modificări în Constituția fiecărui stat în parte. 
Taguri
Articolul anterior "Constanța este orașul meu de suflet!"
Articolul următor Tinerii pedeliști constănțeni, premiați la centru

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei