Duminică, 07 Iunie 2026

La București Cooperarea regională, principalul subiect al reuniunii Inițiativei Central-Europene

de Cuget Liber Vineri, 13 Noiembrie 2009 204 2 min citire
Cooperarea regională, principalul subiect al reuniunii Inițiativei Central-Europene
Inițiativa Central-Europeană reunește 18 state membre, printre care și România
Miniștrii de externe ai țărilor Inițiativei Central-Europene au discutat, în cadrul reuniunii de ieri de la București, despre cooperarea regională, dar nu au abordat chestiuni punctuale de actualitate, precum gripa porcină, evitarea unei noi crize a gazelor sau Canalul Bîstroe.
România, în calitate de președinție în exercițiu a Inițiativei Central Europene (ICE), găzduiește zilele acestea summitul accestei organizații.
"Agenda reuniunii a inclus dezbateri asupra situației din regiune, în special cu referire la integrarea europeană, consolidarea cooperării regionale, cooperarea cu Uniunea Europeană și găsirea unor măsuri de atenuare a consecințelor crizei economice globale asupra regiunii", a explicat ministrul român de Externe, Cătălin Predoiu.
Pe de altă parte, miniștrii de externe ai țărilor ICE nu au discutat despre unele probleme de maximă actualitate, cum ar fi o posibilă nouă criză energetică sau gestionarea comună a epidemiei de gripă porcină. Tema sub care se desfășoară acest summit este strâns legată de rezolvarea provocărilor actuale – "Susținerea perspectivei europene comune. Răspunsuri la sfidările actuale".
Șeful diplomației române a punctat și principalele coordonate ale președinției ICE, pe care România o deține în 2009. "În timpul mandatului la conducerea ICE, România a sprijinit constant cooperarea transfrontalieră între statele membre, fapt ce a reprezentat un exercițiu util de promovare a intereselor și aspirațiilor europene și euroatlantice comune", a mai spus Predoiu.
"România a promovat, alături de alte state membre UE partenere, o strategie pentru regiunea Dunării. Avem convingerea că strategia UE pentru Dunăre va contribui atât la întărirea cooperării în această regiune, cât și la conectarea inter-europeană, lărgind aria geografică de cooperare spre regiunea extinsă a Mării Negre. Consider că participarea activă la cooperarea regională este un pas indispensabil spre o Uniune Europeană puternică și o vecinătate stabilă", a adăugat Predoiu.
Inițiativa Central Europeană (ICE) este o formă flexibilă de cooperare regională care reunește 18 state membre: Albania, Austria, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Serbia Ucraina, Ungaria.
Articolul anterior Pedeliștii constănțeni, îngrijorați de situația profesorilor din Năvodari
Articolul următor Human Rights Watch cere închiderea închisorilor secrete din China

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei