Duminică, 07 Iunie 2026

Costin Răsăuțeanu a inițiat un parteneriat în sprijinul tinerilor

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 21 Octombrie 2025 147 1 min citire
Costin Răsăuțeanu a inițiat un parteneriat în sprijinul tinerilor
Viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, își îndreaptă în această perioadă atenția către tinerii care se află în căutarea unui loc de muncă. Acesta a demarat un parteneriat cu mai mulți reprezentanți ai unor instituții din Constanța, astfel încât să le poată oferi tinerilor șanse egale atunci când vine vremea ca aceștia să se angajeze.
Cred cu tărie că tinerii trebuie să aibă șanse egale la angajare. Implicarea lor în programe de practică îi poate ajuta să acumuleze experiența necesară cerută de angajatori. Un tânăr mi-a spus recent că fără experiență nu îl angajează nimeni și că nu are nici relații. Și are dreptate. De aceea, am gândit acest program de internship prin care unim autoritatea publică locală cu tinerii, mediul universitar și mediul de afaceri. Un parteneriat pentru viitorul orașului nostru. Pentru ca tinerii să nu mai fie nevoiți să plece în alte țări sau alte orașe. Mulțumesc pentru deschidere și implicare șefului de lucrări dr. ing. Cosmin Filip, care este prorector în cadrul Universității Ovidius din Constanța, Ruxandrei Serescu, directorul general al CCINA Constanța, lui Ciprian Lepădatu, vicepreședintele Federației Naționale a Părinților PROEDU&Director al Asociației Firmelor Constănțene, Dianei Daria Olaru, secretar general interimar la Liga Studenților din cadrul Universității Ovidius Constanța, și Nicoletei Crăciun, reprezentant Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România", a transmis Costin Răsăuțeanu.
Rămâne de văzut cum se concretizează!
Taguri
Articolul anterior Exercițiile la sală nu mai dau randament? Schimbați tipul de mișcare!
Articolul următor Fosta șefă a Spitalului Militar Central, general Florentina Ioniță, a fost trecută în rezervă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei