Duminică, 07 Iunie 2026

Crin Antonescu, la Constanța: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE numai cu ce se află în județ

de Carmen MOCANU Marţi, 01 Aprilie 2025 1939 4 min citire
Crin Antonescu, la Constanța: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE numai cu ce se află în județ
Candidatul Alianței „România Înainte” la prezidențiale, Crin Antonescu, s-a aflat, marţi, la Constanța unde s-a întâlnit cu constănțenii, primarii din județ dar și cu jurnaliștii. Alături de cel care speră să conducă România în următorii cinci ani s-au aflat mai mulți lideri politici, printre care președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, liderul PSD Constanţa, senatorul Felix Stroe, președintele CJC, Florin Mitroi, primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, viceprimarul Municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, dar și alți membrii de la PNL și PSD.
Prima sa oprire a avut loc în Parcul Tomis 2 unde s-a întâlnit cu alegătorii, care l-au primit cu plăcinte Oamenii au vorbit cu Crin Antonescu, care le-a ascultat doleanțele.
"Să uniţi românii! La acest moment, avem două Românii", a spus un constănţean, moment în care Crin Antonescu a spus că unul dintre obiectivele sale este ca, pe viitor, românii să fie mai uniți ca niciodată pentru că sunt puternici și de-a lungul istoriei au trecut peste toate greutățile uniți la bine și la greu. 
Ulterior, Crin Antonescu a avut o întâlnire cu primarii, consilierii locali şi judeţeni dar şi alţi membrii de la PNL şi PSD, la Centrul Educativ „Jean Constantin” din Constanţa unde a avut un discurs încurajator.
Printre altele, el a subliniat importanța faptului că în această zonă sunt trei lucruri extrem de prețioase - energie, portul maritim, modelul de conviețuire interetnică, la care se adaugă Baza de la Mihail Kogălniceanu - punct esențial în sistemul de securitate'.
Potrivit lui Antonescu, România poate deveni un jucător energetic semnificativ în Uniunea Europeană numai cu resursele și facilitățile aflate în județul Constanța.
Trei lucruri extrem de prețioase astăzi și mai ales mâine, în Europa și deci pentru România, sunt în primul rând aici la Constanța. Vorbim în primul rând de energie, de faptul că România dorește să fie independentă energetic, și de faptul că România poate să devină furnizor de energie, producător și furnizor de energie pentru Uniunea Europeană, pentru alți clienți din afara României. Și aici, avem în largul mării, foarte aproape, marele proiect gaze naturale Neptun Deep. Aici, la Cogealac, avem cea mai mare concentrare din România de energie eoliană, avem la Cernavodă energie nucleară. Iată deci că numai cu ceea ce se află în județul Constanța, România poate deveni un jucător energetic semnificativ în Uniunea Europeană", a spus Crin Antonescu.
El a adăugat că și Portul Constanța poate ajunge cel mai important al Uniunii Europene.
În al doilea rând, există Portul Constanța, deja al șaptelea dacă nu greșesc din Uniunea Europeană, și portul care poate să devină cel mai important, nu doar al României bineînțeles - ceea ce este de mult, și cel mai important al Uniunii Europene, într-o construcție a viitorului, economică și strategică, coridorul de mijloc care merge până în Asia Centrală și până în China", a afirmat Antonescu.
Dobrogea, model de convieţuire interetnică
Candidatul la prezidențiale a vorbit și despre modelul de conviețuire interetnică din Dobrogea. „Al treilea lucru absolut semnificativ, aparent mai puțin important, dar în profunzime cultural spiritual, pe care Dobrogea și Constanța îl pun la dispoziție ca model României și Uniunii Europene, este această tradițională conviețuire între mai multe culturi, între mai multe religii, între mai multe tradiții. Noi am fost întotdeauna un exemplu reușit, un exemplu fericit de trai împreună a diferitelor religii, culturi, a diferitelor tradiții. De ce această tradiție este atât de importantă? Pentru că e nevoie de ea în arhitectura spirituală, în arhitectura culturală a unei Europe care se află într-o anumită derivă și la stabilizarea, așezarea, reașezarea și sănătatea căreia noi ca români cred că suntem chemați să spunem ceva", a afirmat Crin Antonescu.
Totodată, el a subliniat și importanța bazei militare de la Mihail Kogălniceanu. „Pe deasupra, Constanța, județul Constanța, Dobrogea mai sunt vitale pentru un alt domeniu care este neapărat necesar și care este prioritar în prezent și în anii următori și anume domeniul securității. Baza de la Kogălniceanu, punct esențial în sistemul de securitate actuală al României și al NATO, este tot aici. (...) Și iată că în felul acesta, Dobrogea și Constanța pot deveni și se pot consolida nu doar ca poartă de respirație economică și energetică a Uniunii Europene, ci pur și simplu ca punctul cheie din flancul estic al NATO", a afirmat Antonescu.
Potrivit acestuia, pentru valorificarea potențialului acestor perspective - energie, independență energetică, furnizor de energie, deschidere comercială, poartă de intrare în UE, coridorul de mijloc, model de interculturalitate, e nevoie de o politică de stat, politică guvernamentală, politică externă, dar și de un președinte dedicat acestor obiective.
Toate aceste perspective sunt garantate de un președinte care să aibă aceste obiective, priceperea de a le urmări, consecvența de a găsi posibilitățile cele mai rapide și cele mai eficiente de a le atinge și care, împreună cu Guvernul, cu majoritatea parlamentară și cu administrația locală, să construiască și să îndeplinească proiecte de anvergură pentru această țară. Pentru asta candidez", a mai spus Crin Antonescu.
Taguri
Articolul anterior Aplicație de monitorizare a gravidelor și a mamelor cu copii până într-un an, lansată la Palatul Parlamentului
Articolul următor Alertă la trei instituţii publice! Au primit prin poştă câte un plic cu un praf suspect

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei