Duminică, 07 Iunie 2026

Crin Antonescu: "PNL are dificultăți financiare"

de Alexandra BĂLAN Miercuri, 04 Mai 2011 459 1 min citire
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că partidul pe care-l conduce nu este într-o situație economică înfloritoare, având probleme financiare, și că numirea lui Rareș Mănescu drept trezorier al formațiunii este făcută cu speranța unei mai bune gestiuni a banilor.
Întrebat, în contextul schimbărilor făcute la nivelul funcțiilor de secretar general și de trezorier al partidului, dacă PNL are probleme financiare, Antonescu a precizat: "PNL are probleme financiare, dar în ce sens: noi am făcut niște eforturi (...) am avut o perioadă foarte dificilă, datorii după campanie, încă mai avem, s-a făcut un efort exclusiv de către partid, organizații. N-a venit nimeni cu vreo donație să ne ajute. Avem dificultăți financiare, în sensul că orice partid are nevoie de bani. N-aș putea spune că PNL este într-o situație economică înfloritoare, dar întotdeauna e loc de o mai bună gestiune pentru bani", a comentat Antonescu.
Liderul PNL a anunțat, ieri, că schimbarea lui Radu Stroe din funcția de secretar general al partidului cu Eduard Helvig, precum și numirea unor noi secretari adjuncți și a lui Rareș Mănescu drept trezorier nu au la bază o tensiune politică, ci o reașezare cu scopul eficientizării.
Antonescu a explicat că desemnarea lui Rareș Mănescu în funcția de trezorier s-a făcut în contextul în care pentru această funcție fusese amânată în repetate rânduri o numire. El a mai anunțat că au fost numiți o serie de secretari generali adjuncți și, în plus, Dan Mihalache va coordona Departamentul de analiză politică și comunicare a PNL.
Articolul anterior Valerian Vreme s-a întâlnit cu președintele Microsoft pentru Europa Centrală și de Est
Articolul următor De două ori nevinovat, o dată condamnat la 17 ani de pușcărie!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei