Președintele Traian Băsescu a afirmat, astăzi, că președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, ''are CV-ul perfect pentru a fi președinte'' al României.
- Publicitate -
"Cristian Diaconescu are CV-ul perfect pentru a fi președinte. A fost ministru de Externe, a fost ministru al Justiției și este un om cu un vast portofoliu de relații internaționale, urmare a funcției de ministru de Externe. El a fost secretar de stat în Ministerul de Externe, deci e un externist sadea, poate prea externist. (...) Cristian Diaconescu a pus și el o cărămidă la ce înseamnă justiția de astăzi, a fost un ministru care nu s-a angajat cu justiția în jocuri politice. Singur nu a putut să curețe justiția de vechile figuri pe care nu le mai repet acum, cu care s-a luptat oarecum doamna Macovei fără succes, cu care m-am luptat eu în continuare cu mai mult sau mai puțin succes, dar acum nu mai sunt în sistem", a declarat Băsescu la Adevărul.ro.
El a spus că Diaconescu a renunțat la PSD atunci când nu a mai găsit soluțiile de care avea nevoie în acest partid. Totodată, el la—caracterizat pe fostul consilier prezidențial ''o persoană onestă''.