Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Cristinel Dragomir, preia iarăși șefia instituției. Hotărârea de preluare a prerogativelor instituției a fost luată în cadrul ședinței extraordinare a CJC de ieri. Convocarea ședinței a venit ca urmare a arestării preventive a șefului instituției, Nicușor Constantinescu, la sfârșitul săptămânii trecute.
Astfel, vicepreședintele Cristinel Dragomir a fost votat de 21 de consilieri județeni dintre cei 31 prezenți în sală. Restul de 10 voturi au fost anulate, din cauză că grupul liberalilor a ales să taie numele ambilor vicepreședinți, trecute pe buletinul de vot.
Liderul grupului liberal din cadrul Con-siliului Județean Constanța, George Măndilă, a declarat că aleșii liberali au tăiat numele celor doi vicepreședinți pentru că ei consideră că la șefia instituției trebuie să fie desemnate alte persoane. Măndilă spune că la viitoarea ședință va propune un proiect de hotărâre pentru schimbarea celor doi vicepreședinți ai C.J.C., Cristinel Dragomir și Cristian Darie:"Cei doi sunt continuatorii politicii lui Nicușor Constantinescu."
Nemulțumirea liberalilor pleacă, potrivit lui Măndilă, de la maniera de lucru a vechiului președinte, dar și de la modul în care au fost alocați banii pentru comune.
La rândul său, noul șef al C.J. Constanța, Cristinel Dragomir, a afirmat că nu e o situație plăcută să preia, din când în când, șefia instituției: "Nu am convocat ședința extraordinară de dragul de a o convoca. Noi respectăm legislația în vigoare, care spune clar că unul dintre cei doi vicepreședinți trebuie delegat în astfel de situații. Mulțumesc colegilor care au în continuare încredere în mine".
Dragomir a refuzat să comenteze declarațiile consilierului liber, George Măndilă.