Gafă de proporții a deputaților Remus Cernea, Ninel Peia și Ovidiu Iane, precum și a democrat-liberalului Costică Canacheu, care au plecat în vizită în Taiwan, fără să țină cont de faptul că statul român are relații diplomatice doar cu Republica Populară China. Gestul aleșilor riscă să afecteze grav relațiile Bucureștiului cu Beijingul, în contextul în care orice stat care recunoaște Republica Chineză ca reprezentant legitim al poporului chinez nu poate întreține relații economice, politice sau de altă natură cu Taiwanul.
- Publicitate -
O săptămână a durat expediția deputaților Remus Cernea, Ninel Peia, Ovidiu Iane și Costică Canacheu în Taipei. Deplasarea a fost suportată de gazdele din Taiwan, susțin aleșii. Printre plimbările cu trenul de mare viteză și turul celei mai mari clădiri verzi din lume aleșii au avut și întâlniri oficiale. Asta deși România nu recunoaște Taiwanul, iar China amenință cu declanșarea războiului diplomatic în caz că Taiwanul pune în discuție proclamarea independenței sale de Beijing.
Remus Cernea încearcă să se apere, dar a gafat din nou. Adică a invocat o țară numită Taiwan deși tocmai ăsta e motivul scandalului cu China. "A fost o vizită de informare, ceea ce dorim este să aducem în atenția autorităților din România posibilitatea de a avea o reprezentanță economică în Taiwan, așa cum 16 țări din UE deja au. UE are o reprezentanță la Taipei. Noi vom face o informare către Parlamentul României, nu am încălcat nicio reglementare. Este nevoie pentru România să dezvolte cu o țară atât de dezvoltată precum Taiwan-ul, o țară care dorește să investească în România. Relațiile între Taiwan și China sunt foarte apropiate, sunt 600 de zboruri anual, așa cum și Hong Kong a fost recunoscut de către România ca entitate economică, așa ar putea fi și Taiwanul. Noi ne-am gândit mai nou să ne informăm cu privire la această țară pentru colaborarea pe o multitudine de planuri", a declarat deputatul Remus Cernea. Acesta a precizat că nu a folosit vreun pașaport diplomatic, ci unul de serviciu.
Pe de altă parte, Ministerul de Externe a sărit ca ars. "Ministerul Afacerilor Externe reafirmă poziția României privind respectarea principiului "o unică Chină" ("one China policy") și reiterează totodată importanța relațiilor speciale de cooperare cu Republica Populară Chineză. Pornind de la acest principiu, Ministerul Afacerilor Externe subliniază faptul că toate instituțiile statului trebuie să respecte cu strictețe natura relațiilor bilaterale cu R.P. Chineză. MAE dezavuează deplasările unor reprezentanți ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezintă aparența unor misiuni oficiale, în zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul român", precizează MAE.
Mai mult decât atât, Ministerul de Externe a luat decizia de a-i retrage pașaportul diplomatic lui Remus Cernea, motivând că acesta "nu mai deține calitatea necesară utilizării acestui tip de document". La fel de repede a reacționat și președintele Camerei Deputaților. Valeriu Zgonea spune că cei patru nu au un mandat din partea instituției, așa că s-a văzut nevoit să îi telefoneze ambasadorului Republicii Populare Chineze la București pentru a salva relațiile diplomatice ale țării.
"Am și vorbit astăzi cu dna ambasador și i-am spus că nu există un mandat din partea Camerei Deputaților, statul român nu a susținut sub nicio formă din bani publici acest lucru, și că eu personal, și dl prim-ministru și colegii parlamentari dezavuem o astfel de abordare care afectează parteneriatul strategic cu Republica populară chineză. Este obligația mea de președinte al Camerei Deputaților să informez o ambasadă care la un moment dat poate să aibă o astfel de chestiune delicată", a declarat Zgonea.