Cum arată UNPR în județul Constanța

de Alexandra BĂLAN Miercuri, 14 Septembrie 2011 941
Președintele Organizației județene a UNPR, George Lipoveanu, a explicat cum se prezintă situația partidului la nivel local și a vorbit despre strategia care va fi aplicată pentru alegerile din 2012. Potrivit declarațiilor lui Lipoveanu, în județul Constanța, există 36 de organizații, cele mai mari fiind plasate în orașe precum Mangalia, Techirghiol, Hârșova și Năvodari. Liderul Uniunii Naționale pentru Progresul României a declarat că la nivel județean există aproximativ 3.500 de membri care au fost aleși pe baza unor aptitudini, partidul preferând să aibă "mai puțini oameni, dar de calitate". "Avem aproximativ 3.500 de membri în județ, însă nu numărul lor este important, ci calitatea oamenilor care aleg să vină la UNPR. Am fi putut avea și 5.000 și 7.000, dar preferăm să avem mai puțini membri decât să vină cu gloată și să nu ajute cu nimic la evoluția partidului. Cred că este mai bine că avem oameni care nu au avut până în prezent treabă cu sfera politică, pentru că în acest fel sunt eliminate orice fel de tabieturi din trecut. Faptul că organizația de la Constanța este destul de puternică și închegată s-a văzut și în modul în care a decurs școala de vară. Participanții au fost foarte încântați de organizare și eu m-am bucurat că cei 500 de membri prezenți au avut ocazia să îi cunoască pe liderii partidului, de la care au foarte multe de învățat", a declarat Lipoveanu. În privința alegerilor de anul viitor, președintele UNPR Constanța a declarat că partidul are intenția ca până la sfârșitul anului să deschidă noi organizații în tot teritoriul. De asemenea, Lipoveanu a reiterat spusele președintelui de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, care a declarat că Uniunea va intra în noul an cu candidații pentru alegeri deja stabiliți. "În principiu așa vom face. Dorim să stabilim candidații până la începutul anului viitor, iar dacă alegerile vor fi comasate, vom nominaliza concret persoanele cel târziu cu șase luni înainte de perioada electorală", a menționat liderul UNPR Constanța.

Comentează știrea

Tanti Gabi de la Cluj
14 septembrie 2011
Ceva cu tradare

"Maistre" !!,Georgica-faci parte dintr-un partid de TRADATORI,si cam atat despre aceste Iude moderne.

dan
14 septembrie 2011
fara

vulturu vulturu sunt porumbelul receptie.tot seiko 5 porti la mana tovarasul lipoveanu.

rex
14 septembrie 2011
unpr= tradare este numele tau

Ce principii la acest grup de tradatori, daca sunt selectati cei ce vor fi tradatori cu acte. In ce tara traim !!!"SPER" ca vor avea "succesuri " la alegeri.

unperist
14 septembrie 2011
cainele moare de drum lung, prostul de grija altuia

problema si teama voastra stimabililor (ma adresez celor de mai sus) este ca pdl impreuna cu unpr vor sparge usl-ul in zece dupa alegeri. cu liderii vostrii de mucava nu puteti face prea multe si va este teama ca si in urmatorii cinci ani tot in opozitie veti sta. pana la urma guvernarea a fost una benefica, care a tinut romania in viata. deci, grija mare cu inima baieti sa nu dati in primire inainte de termen

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei