Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi premiate la Cernavodă

de Corina POPESCU Vineri, 14 August 2009 433 < 1 min citire
Festivitățile prilejuite de sărbătorirea "Zilelor orașului Cernavodă" se deschid astăzi, locuitorii urmând să se bucure de trei zile de spectacole, concursuri, expoziții, precum și de surprizele pregătite de către administrația locală.
Potrivit unui comunicat de presă, copiii de toate vârstele vor putea participa, în fiecare dimineață și după-amiază, la jocurile și concursurile organizate în parcul central.
Tot astăzi, începând cu ora 12.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură, va avea loc un spectacol prezentat de trupa de teatru a Casei de Cultură din Techirghiol.
De la ora 16.00, în holul Primăriei vor fi deschise două expoziții, de pictură și de manuscrise și fotografie. De asemenea, pri-marul orașului, Mariana Mircea, va acorda premiile "Nunta de aur" cuplurilor care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie.
Seara, începând cu ora 18.00, pe scena din centrul orașului vor începe concertele.
Articolul anterior Doar 32 din cele 230 de gropi de gunoi neconforme au fost închise
Articolul următor Cătălin Predoiu, într-o nouă ședință de mediere la Cotroceni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei