Liderul PC Constanța, Ion Mincă: "Dacă vom munci cum am muncit și până acum, cu siguranță că nu vom câștiga nici o primărie"

de Corina POPESCU Joi, 30 Septembrie 2010 2302
În viziunea liderului conservatorilor constănțeni, Ion Mincă, Organizația Județeană a Partidului Conservator trebuie să înceapă cât mai repede pregătirile pentru alegerile locale din 2012, PC anunțând deja că va merge pe cont propriu la acest scrutin electoral. "În funcție de rezultate, vom stabili și ce vom face la alegerile parlamentare. Oricum, suntem hotărâți să trecem pragul de 5% și să mergem în continuare singuri. Trebuie să avem garanția că vom putea obține lejer un procent de 5-6%", a explicat Ion Mincă în cadrul unei conferințe de presă. În același context, fostul viceprimar al Mangaliei a subliniat că nu este tentat să mai candideze pentru fotoliul de primar. De asemenea, el nu s-a ferit să își exprime nemulțumirea față de rezultatele înregistrate de organizația constănțeană. Printre reproșurile pe care și le-a adus se numără și imposibilitatea de a-i mobiliza îndeajuns pe colegii săi și de a pune bazele organizațiilor în întreg județul. "De doi ani de când am preluat conducerea, nu sunt mulțumit de ceea ce am realizat aici. Dar în perioada următoare trebuie să ne apucăm de treabă. Județul Constanța este unul atipic și ne va fi greu să trecem peste ceea ce dețin PSD și PDL. Însă nouă nu are nimeni ce să ne reproșeze. Și tocmai de aceea putem și noi să creștem", a remarcat încrezător Ion Mincă. Liderul conservator a fost la fel de sincer și când a fost pus în situația de a vorbi despre șansele ca PC Constanța să obțină unele primării din județ la alegerile din 2012. "Dacă vom munci cum am muncit și până acum, cu siguranță că nu vom câștiga nici o primărie. Dar dacă ne punem pe treabă, avem șanse să câștigăm primării în județ. Ne avantajează tot ceea ce se întâmplă în țară, dar depinde numai și numai de noi să ne mobilizăm", a adăugat el. "Dacă într-o lună nu ne-am tocit câte o pereche de pantofi, eu mă retrag sigur", a încheiat imperativ Ion Mincă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei