Cristian Preda se alătură Monicăi Macovei în problema privind respingerea celor treizeci și șase de candidaturi de către membrii Comisiei de Etică. Prim-vicepreședintele PDL afirmă că dacă vreunul dintre candidații respinși va fi prezent pe listele electorale, atunci se va încălca automat statutul partidului.
- Publicitate -
Toate criteriile pe care le-a folosit această comisie se află în statutul PDL. Poziția mea e simplă: dacă vreunul din cei 36 va candida, se va încălca statutul PDL iar eu sunt împotriva încălcării statutului. Dacă au existat scăpări, ele trebuie luate în seamă. Nu avem cum să nu procedăm astfel", a declarat Cristian Preda la România TV.
Monica Macovei a declarat joi că poate justifica fiecare aviz negativ acordat candidaților care se regăsesc pe lista dosarelor respinse de Comisia de Etică. Vicepreședintele PDL a precizat la România TV că responsabilitatea privind aprobarea listelor cu candidați aparține începând de astăzi doar liderilor ARD.