Duminică, 07 Iunie 2026

Dan Barna: Mai avem de discutat pe Transporturi şi mai sunt câteva decizii politice pe legislaţia electorală

de Cuget Liber Duminică, 20 Decembrie 2020 153 < 1 min citire
Dan Barna: Mai avem de discutat pe Transporturi şi mai sunt câteva decizii politice pe legislaţia electorală
USR PLUS, PNL şi UDMR mai urmează să aibă discuţii referitoare la domeniul Transporturilor şi să ia câteva decizii politice în privinţa legislaţiei electorale, a declarat, duminică, preşedintele USR, Dan Barna, la Palatul Parlamentului, unde a mers să îşi facă formalităţile pentru noul mandat de deputat, potrivit Agerpres.
Întrebat ce domenii mai sunt de discutat la programul de guvernare, Barna a precizat: "Urmau să mai fie Transporturile şi mai sunt câteva decizii politice pe ce înseamnă legislaţia electorală".
El a menţionat că obiectivul este învestirea noului Guvern cât mai repede, dar acest lucru "presupune alinierea mai multor voinţe, inclusiv aici, în Parlament". 
Taguri
Articolul anterior Box, Gala de la Cancun / După 2 ani, Ronald Gavril se întoarce cu victorie
Articolul următor Dumitru Costin: Am aflat, pe sub uşi, că intenţia este să se îngheţe salariul minim pe economie la valoarea din 2020

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei