Dan Diaconescu a declarat, la întoarcerea în țară, că s-a aflat în ultimele zile în Germania, Franța, Spania, Austria și Monaco, fără să dea detalii despre scopul deplasării sau data semnării contractului pentru preluarea Oltchim, și că va pleca din nou în străinătate miercuri, revenind vineri.
- Publicitate -
Diaconescu s-a întors ieri, la 13.00, cu o cursă Viena-București, și a declarat presei că s-a aflat în Ger-mania, Franța, Spa-nia, Monaco și Austria.
El a adăugat că în timpul deplasării în străinătate a fost "urmat" de reprezentanți SIE, care i-au "asigurat protecția".
"Dacă guvernanții vor doar să închidă combinatul sau să-l falimenteze, eu vreau, împreună cu prietenii mei, să-l redeschidem. Cău-tăm piețe noi de desfacere, căutăm să achiziționăm materii prime, la prețuri cât mai mici, și să vindem la prețuri cât mai mari pentru a reporni, poate de luni, dacă guvernul o să accepte condițiile noastre. În orice caz, cât de repede o să reluăm activitatea. Nu pot ei închide combinate, câte putem redeschide noi", a spus Diaconescu.