Duminică, 07 Iunie 2026

Dean Thompson, alături de primarul Cristian Radu de la Mangalia

de Carmen MOCANU Miercuri, 20 Mai 2015 272 < 1 min citire
Dean Thompson, alături  de primarul Cristian Radu  de la Mangalia
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, Dean Thompson, alături de primarul Mangaliei, Cristian Radu, vor fi prezenți, astăzi, la ceremonia de inaugurare a Pavilionului C al Spitalului Municipal. Corpul de clădire a fost renovat și modernizat, recent, de militarii americani, cu fonduri acordate de către Comandamentul European al Forțelor Armate SUA în Europa. La evenimentul programat cu începere de la ora 10, vor mai lua parte col. Louis Se-liquini, șef al Biroului SUA de Cooperare în Domeniul Apărării, și maiorul William Spurlock, ofițer Relații Bilaterale, pre-cum și reprezentanți ai administrației publice locale.
Reamintim că o echipă de aproximativ 50 de militari americani s-a aflat, timp de o lună, în Mangalia, în cadrul unui program de reabilitare și modernizare a unor obiective cu caracter social. Astfel, la Mangalia, specialiștii Armatei SUA au desfășurat o serie de reparații și lucrări de reamenajare la Pavilionul C al Spitalului Municipal.
Conform proiectului la care s-au angajat, aceștia au construit o rampă destinată persoanelor cu handicap, au făcut reparații la acoperișul clădirii și la pereții exteriori, precum și câteva îmbunătățiri la grupurile sanitare.
Toate cheltuielile aferente au fost suportate de partea americană. 
Taguri
Articolul anterior "Lucrările la noul Centru de Tineret sunt finalizate în proporție de 95%"
Articolul următor Tinerii liberali din Constanța strâng cărți pentru cei din diaspora

Comentează știrea

Fanel
20 mai 2015
Sa mai vina americanii!

Mama,uite ca se poate ! Mai mult,rampa este chiar pentru persoane cu handicap,nu are inclinatie ca pentru lansat rachete,cum e la pavilionul administrativ. Adica nu avem in oras niste oameni care sa poata face lucruri cum trebuiesc ele facute si e nevoie de cogeamite armata Americana?

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei