Traian Băsescu:
- Publicitate -
"Este o victorie deja obținută de români împotriva unei clase politice care nu a vrut să răspundă de bunăvoie solicitărilor românilor. Dacă privim cu atenție, constatăm că votul electoratului românesc a fost unul profund de dreapta. Candidatul susținut de PD-L, PNȚCD și alte formațiuni a obținut împreună cu candidatul PNL peste 50%, față de aproape 34% cât am obținut împreună în 2004. Este, în opinia mea, un motiv extrem de serios ca oamenii politici să țină cont în alcătuirea viitorului Guvern de opțiunea electoratului românesc", a declarat Traian Băsescu, la scurt timp după anunțarea primelor rezultate exit-poll, apreciind momentul ca fiind "cea mai fericită noapte" din mandatul său, după cea în care România a intrat în UE.
Mircea Geoană:
"Le mulțumesc, în egală măsură, și celor care au votat și cu ceilalți candidați, dar mai ales celor care au votat cu Crin Antonescu", a spus Mircea Geoană.
"Abia de pe 6 decembrie, după un moment probabil euforic, lupta va începe cu adevărat", a continuat pesedistul.
"Să ne unim cu toții, bărbați și femei, tineri și bătrâni. După cinci ani de dezbinare, trebuie să înțelegem că ceea ce ne unește este mult mai important decât ceea ce ne dezbină. Nimic nu este imposibil pentru noi", a încheiat social-democratul Mircea Geoană.