Partidul Mișcarea Populară Constanța continuă campania pentru desemnarea candidaților la alegerile locale din acest an.
- Publicitate -
Drept urmare, candidatul pentru funcția de primar al Municipiului Medgidia este Iasemin Agi-Murat. Până de curând, a fost președinta filialei USR Medgidia, însă a demisionat, recent, și s-a înscris în PMP.
Născută și crescută în Medgidia, Iasemin Agi-Murat are 37 de ani, este căsătorită și mamă a doi copii. Lucrează în sistemul de învățământ de 17 ani, în prezent fiind profesor în învățământul primar susținut de Programul Teach for Romania.
"Am convingerea că doamna Iasemin Agi-Murat va câștiga Primăria Medgidia. Președintele organizației PMP Medgidia în persoana doamnei Iasemin Agi-Murat este cea care va restarta administrația Medgidia. Îi urez succes și bun venit în familia PMP", a declarat președintele Organizației Județene a PMP Constanța, Claudiu Palaz.