Iustin-Fabian Roman, prim-vicepreședintele Organizației Județene Constanța a Partidului Național Liberal a depus astăzi, 23 februarie 2016, la secretariatul Consiliului Local Municipal Constanța, demisia sa din funcția de consilier municipal.
- Publicitate -
"Am luat decizia demisiei după ce m-am sfătuit cu familia și după ce am analizat prioritățile pe care le am în următoarea perioadă. Am petrecut în Consiliul Local Constanța patru ani foarte importanți pentru mine ca om, ca ales local, în care am aflat cum se iau decizii pentru orașul nostru, ani în care am învățat foarte multe și pe care îi consider un câștig profesional și personal. Plec din Consiliul Local fără niciun regret, convins fiind că activitatea alături de colegii mei a fost și este în interesul comunității. Voi continua să muncesc și să sper că orașul nostru va avea un altfel de viitor, un altfel de primar decât până acum, că cetățenii Constanței vor avea soarta pe care o merită. Mulțumesc constănțenilor, colegilor și celor care mi-au fost alături pe parcusul activității mele în acești patru ani. Continui să sper că în Constanța se poate și altfel, se poate și mai mult pentru constănțeni din partea celor pe care îi aleg și îi reprezintă", a declarat Iustin-Fabian Roman.
În altă ordine de idei, Iustin Fabian Roman a declarat că rămâne în continuare în PNL.