Joi, 23 mai 2013, a avut loc deschiderea seminarului "Cum să transmitem un mesaj politic, eveniment ce are loc la inițiativa Organizației de Femei a PDL Constanța, la sediul din strada Lahovari și care se adresează femeilor și tinerilor, membri ai PDL.
- Publicitate -
După festivitatea de deschidere a seminarului, au luat cuvântul în calitate de invitați: Constantin Chirilă, președinte al Organizației Municipale a PDL Constanta, care le-a vorbit invitaților despre instrumentele de comunicare politică pe care le are la dispoziție un parlamentar, Vasile Delicoti, primar al comunei Poarta Albă, al cărui discurs s-a axat pe comunicarea directă a unui edil cu cetățenii, Ion Solomon, prim-vicepreședinte al Organizației Municipale a PDL Constanta care le-a prezentat participanților modalitățile de comunicare cu celula de bază a partidului, organizațiile secțiilor de votare.
Seminarul va continua și astăzi, 24 mai 2013, cu participarea unor noi invitați și cu workshop-uri la care vor lua parte toți participanții.