Vineri, 05 Iunie 2026

"Democrația înseamnă vot"

de Carmen MOCANU Duminică, 02 Noiembrie 2014 61 < 1 min citire
"Democrația înseamnă vot"
Democrația înseamnă vot, arma pe care toți cetățenii o pot folosi, a declarat duminică Mihai Răzvan Ungureanu, prim-vicepreședinte al ACL, la ieșirea din secția de votare de la Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" din Iași.
"Neexercitarea votului sau anularea votului prin nerespectarea conduitei nu face un serviciu democrației. Democrația înseamnă vot, arma pe care toți cetățenii o pot folosi. Într-o democrație, arma criticii, arma sprijinului înseamnă votul. Votul e o datorie cetățenească și, nu în ultimul rând, o datorie patriotică. Îi invit din Iași, inima Moldovei, pe toți românii să vină la vot. În felul acesta participăm cu toții la viitor. Cine își exercită votul are și dreptul moral de a critica", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.
În ceea ce îl privește, liderul ACL a spus că a votat pentru o Românie bine construită, în care lucrurile se fac bine, o Românie a onestității, a curajului, a cinstei, o Românie a lucrului bine făcut. 
"Sper din tot sufletul ca românii să iasă la vot, astfel încât alegerile să fie reprezentative cu adevărat pentru viitorul nostru", a conchis acesta, citat de Agerpres. 
Taguri
Articolul anterior MAI: Procesul electoral se desfășoară fără probleme
Articolul următor Ora 13,00: Prezență ridicată la vot. Constanța, loc fruntaș

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei