Luni, 08 Iunie 2026

Deputați PNL vor interzicerea folosirii termenului "român" în titulatura minorităților

de Carmen MOCANU Joi, 30 Mai 2013 85 < 1 min citire
Deputați PNL vor interzicerea folosirii termenului "român" în titulatura minorităților
Deputații PNL Mircea Dolha și Grigore Crăciunescu au depus la Comisia de revizuire a Constituției un amendament prin care propun ca nicio minoritate, cu excepția celor cu rădăcini comune și atestate științific cu românii, să nu poată folosi în titulatura ei oficială termenul "român" sau derivate.
Cei doi deputați liberali au precizat miercuri, în conferința de presă în care au prezentat acest amendament, că propunerea lor îi vizează cu precădere pe romi.
"Cel mai bun exemplu e cel al romilor, pentru că poartă foarte clar primele litere din cuvântul român, însă pot exista și alte lucruri care să aducă deservicii originii române. Credem că trebuie să ne păstrăm neatinsă originea română, inclusiv ce ține de românism. Pot apărea și alte minorități care să se intituleze nu știu cum. Nu e normal să se denumeasă și alții cu derivate din acest cuvânt", a spus deputatul PNL Mircea Dolha, citat de Mediafax.
Taguri
Articolul anterior Noile medicamente vor susține plata claw-back a producătorilor din sistem
Articolul următor Bărbat din Azerbaidjan, prins la volanul unui microbuz cu acte false

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei