Deputatul Bogdan Bola, gata să ducă Forţa Dreptei pe o pantă ascendentă. "Oamenii se conving singuri"

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 15 Iunie 2022 1162
Atunci când un partid nou înfiinţat intră pe scena politică din România, de cele mai multe ori oamenii care fac parte din acea formaţiune sunt plini de entuziasm. Aşa se întâmplă şi cu Forţa Dreptei, partidul înfiinţat de Ludovic Orban, cel care a plecat din Partidul Naţional Liberal fiind nemulţumit de evoluţia acestuia. La Constanţa, preşedintele Forţa Dreptei, deputatul Bogdan Bola, se pregăteşte şi face toate demersurile pentru ca formaţiunii pe care o conduce să îi fie bine.
„Suntem foarte ok. Săptămâna aceasta am trimis şi birourile de municipiu şi de judeţ la Bucureşti. Săptămâna viitoare ne vom întâlni toţi la Bucureşti şi vor fi validate. Înscrierile în partid şi întâlnirile cu oamenii continuă. Pe oameni nu trebuie să îi convingem noi. Oamenii se conving singuri de la o zi la alta de ceea ce se întâmplă în ţara asta doar privind la televizor sau privind în propriile buzunare. Am avut întâlniri atât în municipiu, cât şi în judeţ şi, cu siguranţă, vom începe să înfiinţăm organizaţii şi în judeţ în momentul în care vom avea şi un Birou Judeţean care să fie validat de către Bucureşti”, a declarat pentru „Cuget Liber” deputatul din Forţa Dreptei, Bogdan Bola.

Bola a explicat că există două sedii, unul în municipiul Constanţa şi altul în comuna Crucea, acolo unde el avea sediul unui birou parlamentar când era membru PNL.

„În municipiul Constanţa avem doar un sediu. În judeţ există unul în localitatea Crucea. Este vorba despre un sediu operaţional pentru că acolo îmi făcusem eu cabinetul meu de parlamentar, doar că având în vedere toate schimbările care au avut loc, unele mai puţin dorite aşa cum a fost şi plecarea mea din PNL, acum o să îl facem sediu de filială. Cu Ludovic Orban ne vedem în fiecare săptămână şi ne organizăm. În momentul de faţă aproape săptămânal înfiinţăm organizaţii judeţene în alte judeţe, acolo unde colegi de-ai noştri sunt la început de drum. Noi cei care avem experienţă şi care avem deja şi nişte structuri care trebuie bine definite, am rămas la final. Dar în momentul de faţă se merge foarte mult prin ţară şi se organizează aceste organizaţii judeţeme”, a adăugat deputatul Bogdan Bola.

Totodată, el a comentat şi situaţia inflaţiei din România care creşte de la o zi la alta. Deputatul consideră că singurul vinovat pentru acest lucru nu este decât statul român.

„Principalul speculant este statul român. Noi, cei de la Forţa Dreptei avem multe iniţiative prin care am fi putut reduce preţurile la energie, la carburanţi, însă acestea nu au fost luate în seamă şi nici discutate până în acest moment de către cei care se află acum în Guvernul României. După mai multe discuţii cu transportatorii din România am propus o reducere a TVA-ului cu 5 la sută pentru serviciile de transport persoane. Tocmai pentru că transportatorii ne spun foarte clar că dacă preţurile la benzină cresc, cresc automat şi preţurile la bilete. Oamenii sunt loviţi din prea multe părţi de aceste scumpiri. Am găsit o iniţiativă legislativă împreună cu colegii mei şi am depus-o în Parlamentul României. Statul român este speculantul acestei crize. Statul român face bani pe spinarea românilor dar în cel mai abject mod, crescând şi influenţând preţurile astfel încât cât mai multe taxe şi impozite să vină înapoi către el”, a concluzionat Bogdan Bola.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei