Deputatul constănțean Constantin Chirilă, împreună cu directorul general adjunct al APIA, Nicolae Sterghiu, directorul executiv al APIA - Centrul Județean Constanța, Stere Pufleni și primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, au reluat sesiunile de informări în județul Constanța. Prima întâlnire a avut loc, astăzi, în localitatea Poarta Albă în prezența fermierilor din localitățile Castelu, Ciocârlia, Cobadin, Cuza Vodă, Lumina, Medgidia, Mihail Kogălniceanu, Mircea Vodă, Murfatlar, Nicolae Bălcescu, Ovidiu, Peștera, Poarta Albă, Siliștea, Tortomanu și Valu lui Traian.
- Publicitate -
În cadrul acestei întâlniri au avut loc discuții despre programele de sprijin financiar și politica agricolă comună și implicațiile sale asupra agriculturii din țara noastră, soluțiile găsite la problemele pe care fermierii prezenți la întâlnirile anterioare le ridicaseră, dar și dezbateri pe problemele noi cu care aceștia se confruntă.