Președintele filialei locale a PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, se declară mulțumit de cum au acționat liderii de la centru în negocierile pentru formarea viitorului Executiv și nu consideră necesară convocarea Delegației Permanente a liberalilor.
- Publicitate -
Gheorghe Dragomir a declarat, ieri, pentru NewsIn că Biroul Politic Național fusese validat pentru a purta negocierile pentru formarea Guvernului, iar convocarea Delegației Permanente era necesară doar dacă se concretiza ceva. "Delegația Permanentă ar fi fost convocată dacă era deja o variantă sau două pentru care noi să fi putut opta, respectiv de a intra la guvernare sau într-un parteneriat. Altfel nu aveam ce supune votului", a declarat deputatul liberal.
El a precizat că din momentul în care s-a ajuns la zero șanse de negociere, singura variantă era opoziția pentru PNL. "Discuțiile s-au împotmolit, iar intrarea noastră în opoziție era singura variantă", consideră Dragomir.
Liderul local liberal s-a arătat mulțumit de modul în care a acționat președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, lucru pe care intenționează să îl transmită și celorlalți membrii ai filialei. "Avem un lider cu care nu ne este rușine. Alți colegi văd doar partea plină a paharului. Nu poți face negocieri în genunchi sau peste limitele peste care să poți trece. Voi avea o discuție și cu colegii mei despre ce am vorbit cu Tăriceanu, a cărui poziție a fost mai mult decât corectă", a mai spus deputatul liberal de Constanța.