Deputatul constănțean Marian Crușoveanu (PNL) a declarat că a avut parte de o surpriză plăcută în urma vizitei de informare pe care tinerii ambasadori ai proiectului S.A.V.E. din Constanța au efectuat-o la Parlamentul României. El le-a mulțumit acestora pentru implicarea în prevenirea consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor.
- Publicitate -
În cadrul întâlnirii, discuțiile s-au concentrat pe teme precum responsabilitatea, implicarea civică și rolul pe care tinerii îl pot avea în comunitate. Potrivit deputatului, întrebările adresate de elevi și modul în care aceștia se informează demonstrează că pot deveni lideri și exemple pentru colegii lor.
Marian Crușoveanu a subliniat că a fost impresionat de activitatea echipei de ambasadori pe care a întâlnit-o în Parlament, apreciind că demersurile lor reprezintă un sprijin important pentru colegii de generație și contribuie la prevenirea consumului de substanțe interzise.
De asemenea, parlamentarul i-a încurajat pe tineri să rămână un model pentru colegii și comunitatea lor prin activitățile pe care le desfășoară zilnic, exprimându-și speranța că, în viitor, unii dintre ei ar putea ajunge chiar în rolul de parlamentari.
Proiectul S.A.V.E. este inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Asociația Sofya Tomitana, și are ca obiectiv prevenirea consumului de substanțe interzise în rândul elevilor prin activități de informare, educație și conștientizare.