Duminică, 07 Iunie 2026

Deputatul Marian Crușoveanu: “Proiectul de modernizare a stațiilor de cale ferată din Constanța face pași semnificativi”

de Carmen MOCANU Duminică, 28 Iulie 2024 1168 1 min citire
Deputatul Marian Crușoveanu: “Proiectul de modernizare a stațiilor de cale ferată din Constanța face pași semnificativi”
Deputatul constănțean liberal Marian Crușoveanu a declarat că proiectul de modernizare și reabilitare a stațiilor de cale ferată din județul Constanța face pași semnificativi. Mai exact, în cadrul unui amplu proiect național, care vizează reabilitarea a 47 de stații, s-a reușit să fie predat amplasamentele pentru stațiile Neptun și Costinești Tabără.
„În acest sens, continuă procesul de îmbunătățire a infrastructurii feroviare, unul extrem de necesar, mai ales pentru susținerea turismului din fiecare zonă a țării noastre. Modernizarea infrastructurii feroviare este esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii noastre și pentru crearea unor condiții moderne de transport pentru cetățenii noștri.
Conform datelor oficiale ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, investiția se ridică la peste de 30,63 milioane lei, fără TVA, din care se va realiza modernizarea clădirilor de călători, proiect ce va fi finanțat din bugetul de stat și din fonduri nerambursabile”, a explicat parlamentarul constănțean Marian Crușoveanu de la PNL Constanța.
Principalele lucrări necesare care se vor executa sunt: modernizarea/repararea clădirii din stația de călători prin demolarea clădirii existente din stație și realizarea/construcția unei noi clădiri de călători pe amplasamentul celei existente (inclusiv instalațiile aferente); asigurarea cu sisteme de ventilație/încălzire, instalații electrice, sanitare, termice, PSI etc; demolarea peroanelor existente și realizarea unui peron nou; amenajarea și sistematizarea accesului la peron; amenajarea trecerii la nivel; lucrări de telecomunicații inclusiv supraveghere video; refacerea branșamentelor de utilități; refacerea sistemului de drenaj; asigurarea elementelor de siguranță și confort pentru călători, reprezentate de balustrade, garduri de siguranță între linii, rampe pentru persoane cu dizabilități.
Taguri
Articolul anterior Jocurile Olimpice: Programul complet al României la înot
Articolul următor Vrei să muncești în străinătate? Iată câte locuri sunt disponibile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei