Deputatul Răzvan Condurățeanu a preluat conducerea PSRO Constanța

de Carmen MOCANU Miercuri, 09 Martie 2016 513
Reprezentanții PSRO susțin că trecerea fostului președinte al filialei de la malul mării, Virgil Senopol, la un alt partid politic nu îi surprinde. 

"Această decizie a survenit în urma unei discuții avute cu conducerea națională a PSRO cu privire la dezvoltarea nesatisfăcătoare a filialei PSRO Constanța. În acest sens, conducerea națională deja analiza alte câteva variante pentru preluarea leadership-ului filialei Constanța. Mai precizăm faptul că nu întreaga organizație județeană a migrat către un alt partid, ci domnul Senopol și un grup de câteva persoane apropiate dânsului", se spune într-un comunicat transmis redacției "Cuget Liber" de reprezentanții PSRO. 

În altă ordine de idei, aceștia susțin că, până la luarea unei decizii finale cu privire la noua conducere județeană, deputatul Colegiului 3 din Constanța, Răzvan Condurățeanu, vicepreședinte PSRO, va prelua conducerea interimară a organizației PSRO Constanța. 

Virgil Senopol fusese desemnat ca președinte al Organizației Județene a PSRO Constanța, anul trecut, atunci când Mircea Geoană a venit la malul mării să inaugureze filiala partidului. Între timp, convingerile sale s-au schimbat, iar zilele trecute, acesta a anunțat că a plecat la Mișcarea Populară.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei