Duminică, 07 Iunie 2026

Petreceri pe cinste pentru femeile din Murfatlar. Primarul Valentin Saghiu le-a oferit flori

de Carmen MOCANU Miercuri, 09 Martie 2016 3081 1 min citire
Așa cum le-a obișnuit de cinci ani încoace, primarul Valentin Saghiu, împreună cu echipa sa, a organizat, ieri, o petrecere de 8 Martie pentru locuitoarele orașului Murfatlar. Evenimentul a avut loc în mai multe locații din oraș și au participat aproximativ 500 de femei din localitate, inclusiv din satul Siminoc. Bucatele alese, voia bună și muzica de calitate le-au făcut pe reprezentantele sexului frumos să se simtă bine de ziua lor. În plus, edilul Valentin Saghiu le-a oferit tuturor participantelor flori, gest pe care l-a făcut și de 1 Martie, atunci când șeful administrației locale a ieșit pe străzile loca-lității ca să stea de vorbă cu doamnele și domnișoarele din Murfatlar. 
"De ani de zile mă bucur nespus de mult în această zi dedicată în exclusivitate femeilor din întreaga lume. Este minunat să te întâlnești cu prietenele, colegele, să te distrezi și să uiți de toate grijile", a spus una dintre localnice. 
La rândul lui, primarul Valentin Saghiu a spus că se simte bine în rândul celor care au fost menite să dea viață și este fericit atunci când are ocazia să muncească, dar să se și distreze alături de doamnele și domnișoarele din localitatea pe care o conduce din 2012. 
"Este o tradiție la Murfatlar ca să fie petrecere de 8 Martie. Este a cincea oară când se organizează un asemenea eveniment. Mă bucură când le văd fericite. S-a anunțat chiar și ploaie astăzi (n.r. - ieri), dar văd că vremea de la zâmbetele lor este frumoasă, a ieșit soarele", a spus primarul orașului Murfatlar, Valentin Saghiu. 
Mai multe fotografii de la acest eveniment puteți vedea pe site-ul cugetliber.ro.
Taguri
Articolul anterior "PNL nu va face nicio alianță preelectorală sau postelectorală cu Băsescu sau PSD"
Articolul următor Deputatul Răzvan Condurățeanu a preluat conducerea PSRO Constanța

Comentează știrea

Seinedin Eugenia
10 martie 2016
8 Martie

Multumim tuturor! O petrecere pe cinste!!!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei