Deputatul democrat-liberal Zanfir Iorguș și Organizația de Femei a PD-L Mangalia au inițiat, la sfârșitul săptămânii, acțiunea "Ne pasă de cei lângă care trăim". Evenimentul face parte din seria proiectelor dedicate sărbătorii Zilei Mondiale a Sănătății și a Zilei Mondiale a Romilor.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat de presă, la centrul "Pioasele Muncitoare ale Sfântului Iosif" din localitate, s-au adunat familii de etnici romi din cartierele mărginașe ale Mangaliei, alături de persoane vârstnice, dar și copii de la mai multe grădinițe, oferind celor prezenți un spectacol artistic.
Prezent la eveniment, deputatul colegiului 5, Zanfir Iorguș, a declarat că își va continua proiectele începute în urmă cu mai bine de zece ani, destinate familiilor nevoiașe ale orașului, precum și etnicilor romi. "La Mangalia am inițiat, începând din 1996, primul proiect din România destinat etniei rome, în cadrul căruia am urmat două linii principale: învățământul și sănătatea. Pe lângă ajutorul oferit familiilor de romi din oraș, pentru ca acestea să își trimită copiii la școală, am demarat și lucrări pentru construcția primei grădinițe pentru copiii romi. În privința sănătății, voi milita în continuare pentru investițiile în sănătatea copiilor, astfel încât, mai târziu, aceștia să aibă cât mai puține probleme", a mai spus Iorguș.